Cum devin membru

REGULAMENT pentru obtinerea permiselor de vanatoare

Publicat in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 606 din 02.09.2009

  Dispozitii generale

Art. 1. – Permisul de vanatoare permanent si permisul de vanatoare temporar, prevazute de Legea vanatorii si a protectiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, atesta dreptul titularului de a practica vanatoarea, in conditiile legii.

Art. 2. – (1) Permisul de vanatoare permanent se elibereaza doar solicitantilor care indeplinesc conditiile prevazute la art. 28 alin. (3) din Legea nr. 407/2006, cu modificarile si completarile ulterioare.

(2) Permisul de vanatoare permanent se poate dobandi doar in limita locurilor vacante existente la fiecare organizatie vanatoreasca, stabilite in functie de suprafata fondurilor cinegetice gestionate de aceasta si de zona geografica in care se gasesc fondurile cinegetice, in conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 407/2006, cu modificarile si completarile ulterioare.

Art. 3. – (1) Numarul de locuri vacante se face public prin afisarea la sediul fiecarei organizatii vanatoresti a unui anunt insusit de catre conducerea acesteia, anterior examenului.

(2) Numarul de locuri vacante va fi confirmat, dupa verificare, de comisia de examinare.

Art. 4. – Permisul de vanatoare temporar se elibereaza apatrizilor cu domiciliul in strainatate si cetatenilor straini care indeplinesc conditiile prevazute la art. 28 alin. (4) din Legea nr. 407/2006, cu modificarile si completarile ulterioare.